100% pitoresc (?)
Dupa ce treci de Sinaia, Busteni si Predeal – extrem de aglomerate si supraestimate, tai in doua Brasovul si, hopa, ai ajuns in Poiana Brasov. Mai ca ai spune ca e minunant, o oaza de ceva mai multa liniste, cu ceva mai putina lume si o toponimie un pic mai aerisita. Te dai cu saniuta, te mai plimbi un pic, si – indemnat de aerul tare si curat, asa cum nu prea mai ai ocazia in oras sa intalnesti nici in parcuri, nici in periferie – decizi sa iei o masa copioasa. Iti amintesti de verile sau iernile copilariei cand mergeai (poate) cu parintii la Sura Dacilor. Asa ca – plecand din start de la premisa ca nu vei gasi preturi de carciuma ieftina, te indrepti hotarat catre un ospat, pe care – pana la urma – il meriti pe deplin dupa atata munca si, mai ales, atata sanius.
Intri in curtea restaurantului. Usa principala e inchisa. Dinauntru, cineva iti face semne ‘cu degetul’, cica mai in fata. Mergi inaninte, dai de o alta usa, care intr-adevar este deschisa. Cald, muzica traditionala, coarne si blanuri pe pereti. Candva parea foarte frumos. Nu e rau nici acum, dar parca bancile din lemn te fac sa simti un disconfort la noada. Nu conteaza. Primesti meniul de la un domn foarte somptuos costumat si cu o expresie rigida a fetei. Probabil ca zambetul de binevenit nu cadreaza cu locul.
Deschizi paginile cartii magice – meniul. Nu-i rau: au tot felul de bunatati. Totul e sa nu te uiti prea mult asupra preturilor ca s-ar putea sa ramai nemancat. Dar pana la urma: azi esti rege, ce mai conteaza ca intr-un alt restaurant mancai de 3 ori cu banii astia? Comanzi, mancarea nu intarzie prea mult, si…surpriza! Portile sunt atat de bine calculate, mai ca ai spune ca ai nimerit intr-un restaurant frantuzesc deghizat in ‘sura dacilor’.
Si de aici nelamurirea metafizica: nu diferenta de pret dintre un bulz oarecare si un bulz mancat la ‘sura dacilor’ contrariaza, cat lipsa de rusine a unora. Pai bine, domnilor, daca tot cereti 20 lei pe un bulz nu stiu de care (cu carne, ou, branza, asa cum se citeste in cartea cu pricinica), cum se face ca Dvs intelegeti sa oferiti in banii mentionati un polonic de mamaliga cu doua urme de carnati si 25 de grame de branza rasa (or fi fost oare 25 de grame acolo?). Intelege oricine ca pretul e dictat de local, dar oare – de vreme ce preturile sunt oricum deja mari – mai este nevoie sa mai micsoram si portile?
Sa fie asta o mostra de dacic si pitoresc? Niscai mamaliga usor ‘stropita’ cu branza servita pe post de bulz alaturi de 2 urme finute, aproape discrete de sunca si carnat? Desigur in toate povestea preturile mari sunt elementul previzibil, portiile schimonosite surpriza inclusa in pretul de lista.
Inchizi ochii (dupa ce ai mai scos din buzunar alti 10 lei pentru colindatorii care te-au prins la masa), ceri nota si pregatesti banii. Dat fiind ca servirea a fost medie, te gandesti sa lasi doar jumatate din restul pe care urmeaza sa ti-l aduca. Dar intr-o efuziune de interes fata de cei de la masa, ospatarul ridica nota si banii si face un efort supranatural rostind un sec ‘Sa va fie de bine!’ dupa care se intoarce semet (si asa s-a injosit cu niste niscainimeni care au comandat doar niste ciorba, bulz si gratar – fara palinca, fara vanat sau alte delicatese) si se retrage brusc din scena. Restul?
Nu exista rest. There is no spoon.
