Agroturismul salveaza turismul sau nu…
In ultimii ani, s-a vorbit tot mai mult despre forta sau, mai bine spus, impactul puternic pozitiv pe care il poate avea agroturismul in promovarea turismului romanesc in ansamblul sau.
Ca americanii sau – mai stiu eu care vorbitori de limbi straine – vin si casca gura pe aici, incantati de gastele care se baltacesc pe marginea drumului, de cantatul din zori al cocosilor sau traversarea lenesa a oilor te miri pe unde, asta – m-am lamurit de ceva vreme – este perfect adevarat. Se mira, le place, sunt incantati. Pentru simplul motiv ca acasa la ei nu prea gasesc asa ceva. La fel cum, nici eu, nu prea am gasit prin anii 90 (desi am cautat cu constiinciozitate) o caruta pe drumurile de tara ale vest-europenilor. Asadar, din acest punct de vedere (al atractiei sau seductiei neobisnuitului) agroturismul aduce pentru acesti amatori de ‘natural’, ‘pitoresc’ elemente specifice.
Dar – intrebarea este: cati dintre turistii straini sunt cu adevarat amatori ai mirosului de balega? Si mai ales: cati bani lasa acestia pe taramurile noastre? Constituie acesti amatori de senzatii ‘tari’ un procent semnificativ din eventualii turisti pe care i-am putea atrage aici? Oare nu s-a mizat prea mult in ultima vreme pe acest agroturism? Oare nu riscam sa transformam turismul intr-o ‘viata la tara’ fortata?
Probabil ca nu. Si probabil ca dezvoltarea agroturismului nu ar avea nimic rau, atata vreme cat ar fi doar coordonata a turimului. Doar ca in anumite zone el exceleaza cantitativ, ba chiar se ultrapune stelelor standardizate si ridica pretentii usor hilare.
Luam un exemplu, ca la scoala: zona Bran. O adevarata ciupercarie de pensiuni mai mici sau mai mari. Toate satele din jur s-au transformat usor dar sigur in qvasi-sate-de-vacanta. Localnicii s-au intrecut pe sine si au ridicat (nu intram in detalii privind natura fondurilor) – fie langa, fie in locul casei traditionale – mici pensiuni, asa cum au stiut ei mai bine si mai frumos. Au pastrat toata culoarea si mirosul locului. Jos, locuiesc gazdele. La etaj(e) sunt camerele de inchiriat. Fara incalzire centrala, in cel mai bun caz cu sobe sau chiar calorifer electric – doar in camera de cele mai multe ori, pe hol si in baie, va descurcati si fara, va mai caliti un pic. Prosoape de toate culorile (ca in cele mai multe case), mai un mileu, mai un bibelou cules de prin vecini sau de pe la rubedenii. Altfel spus un mix ciudat intre confortul si amenajarea tipic rustica si cea de oras. O minune! Preturile ai zice ca sunt foarte bune. Oamenii sunt amabili si apreciezi faptul ca fac tot posibilul sa te faca sa te simti comod si bine. Faptul ca si ei traiesc in aceeasi casa este – pana la urma – un detaliu, nu?
Mergi un pic mai sus si dai si peste putinele asezaminte ‘organizate’. Adica hoteluri. Arata bine. Chiar foarte bine. Surprinzatori oamenii – de data aceasta simpli angajati – sunt extrem de amabili (spre deosebire de serviciile jalnice de pe litoral cu care aproape ca ne-am obisnuit). Remarci constructia noua, termopanele speciale (nu din acelea simple, albe, ci din lemn), mobila noua, totul cu bun gust. Facilitatile sunt si ele remarcabile. Te gandesti la pret si parca iti vine sa te intorci la pensiunea agroturistica. Arunci o intrebare si surpriza: preturile sunt aproximativ la fel. Ti-e ciuda ca tocmai ai aruncat banii fereastra stand intr-o camera cu un pat incomod, cu calorifer electric in camera, fara caldura la baie si fara intimitate. Data viitoare o sa stii mai bine ce sa faci.
Si atunci apare intrebarea: de ce sa stau cu Tanti Maria in casa cand pot – aproape cu aceeasi bani – sa stau comod, intr-o camera de hotel? Preturile sunt nesemnificativ diferite, iar daca luam in calcul facilitatile pe care ti le ofera hotelul, s-ar putea sa ajungi la concluzia ca e mai ieftin la hotel. Asa ca aleg curatenia lucrurilor noi si simple, baie in camera, intimitate, chiar daca trebuie sa renunt la mileuri…
Si ma pun in pielea intreprinzatorului in turism. Si mi se pare incorect. Respect pe de o parte efortul localnicului care a facut ceea ce a putut, asa cum a stiut mai bine. Pe de alta parte nivelul investitiilor celor doi nu suporta grad de comparatie. Localnicul si-a mobilat o camera intreaga cu 1000RON. Hotelierul a dat aceeasi bani numai pe somiera si salteaua anti-fire. Iar acum obtin aproape aceleasi beneficii. Iar pe de alta parte revin cu intrebarea: cati din turistii straini prefera agroturismul si cati bani lasa acestia prin Romania atunci cand aleg aceasta forma de turism? Si, mai ales, care e imaginea pe care vrem sa o promovam?
Concluzia: ce e facut e bun facut. Dar poate nu ar fi rau – atunci cand se acorda licente pentru agroturim (se acorda asa ceva?) sa se impuna mai zdravan niscai standarde. Poate asa sa scapam si noi de caloriferul electric pe care l-am visat o noapte intreaga explodand si facand scrum frumusete de pensiune…
