du-ma acasa, mai, tramvai…
Recunosc, nu prea am mai folosit mijloacele de transport in comun in ultimii… 4 sau 5 ani. Se intampla doar ocazional, atunci cand e autoturismul in service sau in cazul in care decid sa fac putina miscare sub soarele linistitor al primaverii-verii-toamnei.
In ultima vreme insa, traficul exasperant de pe strazile Bucurestiului aproape ca ma determinasera sa renunt la autoturism. Mai crunt decat orele de tensiune de la birou, sau cozile de la super/hypermarket-uri mi se pare acel timp mort-si-ingropat in drumul casa-birou si vice-versa. Uneori e vorba de ore intregi petrecute aiurea in masina, pe drum; timp care nu prea poate fi folosit in mod real util. Mai un post de radio, ceva muzica si cam atat. Am incercat varianta cu cititul, dar – fiind barbar fragmentat – nu da prea multe roade. Singurele avantaje in utilizarea autoturismului propriu (sau de serviciu) ar fi faptul ca nu te impingi si nu se impinge nimeni in tine, ca nu trebuie sa suporti mirosurile altora si ca..intotdeauna ‘prinzi loc’. Dezavantajul major consta in faptul ca timpul petrecut la volan – evident! – nu prea are nici o utilizare ‘inteligenta’, este un timp irecuperabil pierdut. Iar daca facem calculul simplu – din 24 de ore – 8 ore de somn, 8-10 ore la birou, 1-2 ore in trafic…situatia devine un pic dramatica. Pierdem in fiecare zi o parte semnificativa, din putinul nostru timp ‘liber’, in cozile si ambuteiajele traficului rutier…Si asa, in urma cu cateva zile, tocmai imi trecuse prin minte ca n-ar fi rau sa ma intorc la mijloace de transport precum metroul si tramvaiul. Chiar daca timpul petrecut pe ‘drum’ este acelasi, cel putin in mijloacele de transport in comun poti sa scoti cartea din sac si sa stai linistit jumatate de ora si sa citesti…
Si pentru ca se zice ca e bine sa fii atent ce iti doresti, ‘cineva’ s-a gandit la mine.
Masina in service. Decembrie. Minus nu stiu cate grade. Nu e zapada dar e frig. Nu ninge, dar e ceata. Masina e in service. Calcul rapid: metroul …6 statii cu o schimbare la Victoriei, tramvaiul 3 statii.
Zis si facut.
La dus, norocul naibii. Le prind pe toate din alergare. Ajung la birou un pic cu inima scoasa, dar e bine: am facut si eu putina miscare. Bine ca nu am fost imbracata in costum, sau ca nu port pantofi cu tocuri.
La plecare, ghinion. E drept, graba mare e intotdeauna la dus. Acasa nu semnezi condica, nu se uita nimeni ca ai intarziat. Si totusi: e seara, e frig rau, sunt obosita si flamanda si stau in statia de tramvai. Bate un pic si vantul. Cititul iese din discutie; imi clantane atat de tare dintii, incat numai gandul sa scot cartea si sa citesc ma sperie. Imi infig si mai bine mainile in buzunare, doar oi gasi o ramasita de caldura la fundul buzunarului. Trec 5 minute, nimic. Trec 10 minute, nimic. Parca am fi in prelungiri, la fotbal. Cochetez cu gandul a o lua pe jos, dar murphismul din mine spune ca la un minut dupa ce as pleca din statie ar aparea si tramvaiul; asa ca stau, astept cuminte. Si, intocmai, in minutul 15, mult-visatul tramvai apare in zare.
Azi dimineata m-am trezit cu o durere de gat care ma sperie. Nu prea am chef sa stau la pat tocmai in ajun de An Nou.
Am decis: raman la varianta autoturism. Nu pentru ca e mai simplu (fiindca nu e), ci pentru ca este mai sanatos. Si probabil ca asa au gandit si multi alti bucuresteni chinuiti de impromtitudinea sau insuficienta transportului public. Oare sa aiba RATB-ul actiuni pe la producatorii de autoturisme? Evident scenariul pare imposibil daca luam in calcul numarul prea mare al acestora…
Dezvoltarea retelei de transport public ar trebui sa fie pusa pe o lista de prioritati. De ce? Pentru ca atata vreme cat te poti baza pe mijloacele de transport in comun, vei renunta bucuros, cel putin partial, la utilizarea autoturismului propriu, pentru ca la nivel individual inseamna costuri mai reduse iar in ansamblu se traduce prin reducerea poluarii.
Poate intr-o buna zi vor exista si in statiile noastre de tramvai orare cu sosiri-plecari care sa fie si respectate – asa cum se intampla in Viena si in alte orase mai civilizate. Pana atunci am sa continuu sa practic sportul sedentar al celor 120 de minute irosite; pana la urma parca prefer sa pierd timpul in trafic, decat zacand la pat.
