Golden Kenvelo. Anywhere
Intr-o seara de curand stateam la posta sa ridic un colet, la o coada cu iz retro-comunist. Coada, bineinteles, era intoarsa de vreo doua ori intr-o incapere cat o camera de apartament. Camera avea zone conturate de igrasie foarte plastic, iar birourile cu tejghea lunga de gresie era plina de jeg si slinoasa (parca vedeam pe ea jdemii de maini muncitoresti transpirate si rastranspirate). In spatele biroului, cate o tanti plina ochi de sictir si plictiseala mai flituia si repezea din cand in cand la per-tu pe cate o persoana care-si pierdea rabdarea dupa timpul petrecut la coada.
Si-n plictiseala asta comuna si prin curbura cozii, vad la tejgheaua alaturata (“depunere colete” sau ceva de genul asta) pe unu’ la vreo douaj de ani: geaca neagra scurta, lucioasa, pantaloni stransi negri si, bineinteles, nelipsitii adidasi albi. La prima vedere parea un simplu cocalar care statea la o coada. Dar stai. Lumea nu-l observase. Asa ca-si aduce aminte ca poate straluci si atrage privirile.
Cu spatele la camera si fata spre tejghea, face o miscare usoara si-si lasa geaca in jos pe umeri pana la coate, pune mainile pe tejghea ca sa nu cada geaca si, precum un artist la deschiderea unei expozitii, dezveleste minunatia: un tricou negru, pe spatele caruia vedem simbolul avutiei, al pricopselii, minunea minunilor, scris cu litere aurite si sclipitoare: “KENVELO. Anywhere”. Evident, privirile se intorc din cauza luminii si-apoi revin plictisiti la gandurile lor. El le arunca ocheade peste umar, aparent plictisit si absent si se asigura ca are succes si ca lumea-l vede.
Evident ca a tinut geaca asa tot sfertul de ora cat a stat in incapere. In momentul in care a pus piciorul afara, a ridicat repede geaca.
Nu-l mai vedea nimeni acolo, din cauza intunericului.
