Concertul Madonnei de la Bucuresti

Dacă aş fi Madonna acum după concert, m-aş grăbi să trimit o serie de scrisori de mulţumiri pentru sejurul meu excelent în România.

Întâi i-aş scrie primarului sectorului 5, dl. Marian Vanghelie (pentru ea “Mr. Mayor Van Gel”) pentru deosebita dedicare cu care a evaluat şi aprobat închirierea spaţiului din parcul Izvor pentru concert, pentru faptul că nu a zăbovit prea mult la gândul că e mai mult pământ decât iarbă pe acolo, pentru modul exemplar în care a întreţinut acest parc în timpul mandatului său ca un primar nu doar bucureştean, ci mai ales european, astfel încât la concert cei 70.000 de oameni adunaţi acolo (conform estimărilor publicate în presă) au reuşit să demonstreze că ştiu să se distreze, că ştiu să meargă, să sară, să se mişte non-stop.

Urmarea? Nori mari de praf care acopereau mulţimea, copaci (wtf? ce caută copacii într-un spaţiu amenajat pentru un spectacol?!) care nu se mai vedeau, proiectoarele care se vedeau în ceaţă, oameni cu batiste la gură, fum de ţigară amestecat cu praf şi putoare de bere râgâită sau din vărsată pe haine.

Şi-aş încheia scrisoarea către el cu urarea “Mult muia! With love LOL, Mădana”.
Aş mai trimite o scrisoare catre organizatorii Emagic Entertainment (pentru ea “The Fast Money Makers”), prin care i-aş felicita pentru faptul ca au găsit nişte soluţii eficiente anti-criză de reducere a costurilor şi pentru modul ireproşabil în care au organizat tot evenimentul, de la organizarea genială a intrării in zonele de concert prin metoda “la gramadă e mai bine”, până la angajarea unor amatori de doi lei pentru verificările de securitate asupra oamenilor care intrau la concert (pipăieli corporale fără căutat în paporniţele imense unde puteai liniştit să bagi o mitralieră, un obuz sau vreo 5-6 grenade de mână), până la îmbulzeala de după şi imaginea idilică a oamenilor alergând parcă în reluare la apus cu praful ridicându-se până deasupra Casei Poporului, ca într-o ecranizare bucureşteano-madoniană a amurgului din “Viaţa la ţară” a lui Duiliu Zamfirescu.

Le-aş mulţumi că mi-au dat ocazia să simt de aproape mirosul proaspăt al pământului lor căcat şi pişat de câinii pensinarilor care stau pe la Izvor, că m-au lăsat cu atâta mărinimie să păstrez fire de nisip în păr sau în plămâni, motiv pentru care nici n-am mai ieşit la BIS, pentru a nu se scutura de pe mine praful şi jegul – le vreau ca amintire!

Aş încheia scrisoarea cu: “Next time? French kiss my ass! kthxbye, Madonna”.

Aş scrie presei, care a stat vigilentă la fiecare mişcare de-a mea prin Bucureşti, care şi-a montat caruri TV si paparazzi la fiecare hotel unde aş fi închiriat camere şi în toate aeroporturile, care ar da mii sau milioane de euro să-mi filmeze urmele de căcat din WC-uri, care iau interviuri patetice cameristelor si recepţionerelor hotelurilor care cică mi-au atins şi mirosit aşternuturile în care m-am băşit azi-noapte.

Le-aş răspunde alora de la Libertatea că le citesc zilnic cotidianul, cu Google Translate. Că ştiu de întrebările lor şi că le-am răspuns la toate pe Twitter. Că au dreptate, traficul din Bucureşti m-a spart. Cum de m-am descurcat în el oare? Am stat atât cu harta în mână şi ghiozdanul în spate la doi paşi de un cocalar care se ştergea la cur cu ziarul lor.

Presa profesionistă din România mă iubeşte. Şi eu pe ei. În gură.

Şi-aş mai trimite o scrisoare publicului meu din România, cărora le-aş mulţumi pentru ca au marcat banu’ gros pe bilete să vină la concert, le-aş mulţumi că au fost sinceri când m-au huiduit în momentul în care le-am spus despre egalitatea între oameni, despre non-discriminarea rromilor sau a minorităţilor sexuale în Europa de Sud-Est.

Cum să nu fie sinceri? Cum altfel ar putea reacţiona un popor care in secolul 21 se ghidează după principii dictate de reprezentanţii bisericii ortodoxe (care vorbesc în pilde în public şi se fut în cur reciproc în privat), care a chiulit la Cultură Civică, pe care nu l-a interesat niciodată ce naiba sunt alea drepturile omului, n-a auzit de toleranţă decât în emisiunile de pe OTV, ale cărui valori civice şi morale sunt încă în reconstrucţie după 20 de ani de la ieşirea din comunism?

Eu nu m-aş supăra că publicul mă minte atunci când îmi afişează pancarde penibile cu “Romania loves you” (pentru că oamenii nu pot gândi individual nici măcar nişte mesaje de pe pancarde, ci trebuie să le inventeze cineva şi să le afişeze ei), când oamenii nu ştiu să fredoneze decât una-două melodii de-ale mele şi stau şi se uită ca boii, când observ în public borfaşi de Bronx autohton, care se uită tâmpi la mine şi care nu se mişcă decât atunci când râd dispreţuitor, când râgâie berea sau când se uită la curul gagicii din faţă.

Eu dacă aş fi în locul Madonnei nu m-aş supara pe public. Doar mi-aş băga ceva în el (în gând evident, că nu mă lasă Kabala altfel), l-aş compătimi şi-aş avea grijă ca pe viitor să fiu mai atentă să nu mai vin în astfel de ţări distruse, indiferent de banii pe care i-aş câştiga chiar şi pentru un playback amărât.

Dar eu nu sunt Madonna, iar ea probabil e trecută prin astfel de căcaturi ca să mai stea să trimită scrisori.

Eu sunt eu şi nu pot să nu remarc subiectiv organizarea proastă a întregului eveniment, densitatea de ghiolbani pe metru pătrat de la concert, încălcarea principiilor ecologice şi ale protecţiei mediului (chiar sub nasul Parlamentului României), tusea uscată cu care am rămas după concert (şi de care probabil voi scăpa peste o săptămână – sper!), nesimţirea incredibilă a organizatorilor concertului de a anunţa intrarea in zonele de concert de la ora 17.30, pentru ca acesta să înceapă cu întârziere de o oră – după ce-am aşteptat ca vitele în praf alte 4 ore, etc.

Iată cum arătau adidaşii mei după ce-am ieşit de pe spaţiul verde din parc. Culoarea lor originală e la fel ca a şireturilor.

Despre Emagic Entertainment o să mai scriu, că deja am făcut o pasiune pentru ei, aşa cum îi iubesc pe cei de la Sfinx Experience – alţi preferaţi de-ai mei.

Despre Madonna numai de bine, doar că această civilizaţie mioritico-bucureşteană nu merită un astfel de concert. Madonna, nu mai veni pe aici, nu fi fraieră.

This entry was posted on Thursday, August 27th, 2009 at 4:46pm and is filed under Bucharest facts, Chestii, Cugetari, Oameni. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0 feed. You can leave a response or trackback from your own site.