Dacă aş fi Madonna acum după concert, m-aş grăbi să trimit o serie de scrisori de mulţumiri pentru sejurul meu excelent în România.

Întâi i-aş scrie primarului sectorului 5, dl. Marian Vanghelie (pentru ea “Mr. Mayor Van Gel”) pentru (citeste mai departe)

Mall, Liberty Center, magazin Office Shoes.
Doi: tatăl – 40-45 de ani şi fiul la 10-15 ani, domiciliu probabil instabil în Bucureşti, aer provincial-rural, apucături şantieriste.

Tatăl către fiu:
- Câ-tîîîîîîî? Doo milioane?! Da’ ce face de doo milioane? Merge singuri? De doo sute de mii te încalţ din piaţă de nu te vezi. Lasă-le dracu’, nu te mai uita la ele.

Într-una din vizitele recente la City Grill, am reconfirmat o bănuială care începuse să mă frământe de ceva vreme: restaurantul a adoptat o atitudine de criză, nepotrivită cu blazonul uşor pretenţios pe care-l afişează.

Îmi aduc aminte cum erau angajaţii lor la început, când s-a deschis restaurantul:  “Buna ziua, numele meu este X. V-aţi hotărât? Pot să vă iau comanda?”, iar după ce dădeam comanda: “Comanda dumneavoastră este: (şi înşira tot ce notase). Doriţi [cutare chestie] înainte sau să le aducem pe toate deodata?” etc.

Acum comanda se ia în tonul specific al (citeste mai departe)

Un unghi favorabil și iată o idee pentru reclamele din viitor.

Se întâmplă pe Șoseaua Pipera, aproape de intersecția cu Nicolae
Caramfil.

Mergeți și vedeți.

Conjunctura a facut ca de curand sa trebuiasca sa discut online cu frate-meu pe Yahoo! Messenger. El bineinteles ca nu se conecteaza pe ym decat din joi in pasti. (Sarim peste spumele instalarii clientului standalone de ym, peste erorile si bifele default care trebuie debifate “ca sa nu-ti instaleze toate cacaturile”.)

La finalul discutiei mi-a atras atentia asupra unui lucru pe care nu stiu de ce naiba nu l-am realizat mai demult. Citez (mai mult sau mai putin cu cuvintele lui): “Stiu eu de ce nu pierd timpul pe messenger. Toata lumea pe mess o arde aiurea, iar discutiile devin interminabile chiar de la (citeste mai departe)